A şaptesprezecea scrisoare veneţiană

This reading was recorded by Alessandro Mistrorigo for Phonodia in Turin, Italy, the 14th of May, 2016.

Read by Ruxandra Cesereanu on 14 May 2016

A şaptesprezecea scrisoare veneţiană

Dacă eram un corăbier oarecare al trupului,
ar fi trebuit să-mi presar cenuşă pe haine,
dacă eram un schivnic al minţii,
ar fi trebuit să rostesc rugăciuni cu spini intraţi
---------------------------------------------------------pe sub carne,
dar eram pocitanie şi nu mă temeam.
Am stat în cimitir zile-ntregi
şi am băut pînă mi s-a făcut sîngele vin,
am iubit pînă am simţit că pofta-i aţoasă,
am urît pînă am aflat ce-i trufia fără glorie,
am bolborosit blasfemii pînă cînd limba mi-a năpîrlit
şi plăgile de pe suflet s-au domolit.
Şi-apoi la sfîrşit, gol şi c-o singură nălucă de taină,
am pornit-o spre San Francesco del Deserto.
Acolo era mormîntul femeii fatale,
sfîrşindu-se de atîta licoare venetă,
căci oraşul cu vene violete îi luase minţile şi i le devorase.
Mă duceam să fiu paznic de cimitir uitat,
pentru gîtul ei subţire, înalt şi adorat,
aşa cum ţîşnea cîndva dintre rochii florale.
Nopţi de dragoste mi se ciocneau în minte
ca nişte pahare cu şampanie,
zile de vorbe-mblînzitoare îmi intrau pe sub piele cu venin
-------------------------------------------------------------------şerpesc.
Ce făceam eu aici, în acest ţinut tăcut şi funest?
Chipul ei se făcuse hîrcă de mătase,
coastele – moaşte duioase,
dinţii – scoici sparte şi cîntătoare,
şira spinării – o amintire dintr-o corabie plutitoare
pe care navigam singuratic şi nefericit,
pe marea ascunsă-n deşerturi de malahit.
În adînc, iubita hrănea delfini boreali,
veşmîntu-i de alge era mîngîiat şi de alţi peşti viscerali,
crabii îi lăcuiau unghiile şi-o dezmierdau c-un pieptene din
-------------------------------------------------------------------corali.
Mai erau în alai caracatiţe rugoase,
meduze foşnitoare, sepii cerneloase,
care se înamoraseră, deşi femeiuşti, de iubita mea,
moştenitoare a miilor de înotătoare de sub Veneţia.
M-am întors mohorît la foişorul portarului de cimitir,
încoronat nu eram, prinţ al adîncurilor solzoase nu aveam să fiu.
Înconjurată de peţitoare acvatice,
iubita îmi arăta pentru ultima oară trupu-i trandafiriu.

from Venezia dalle vene viola (Roma: Aracne, 2015).

Share this Poem with your co-workers or friends