Crisis

This reading was recorded for Phonodia in Bucharest, Romania, the 13th of May, 2016.

Read by Elena Vlădăreanu on 13 May 2016

Crisis

El a rămas fără job. A doua oară în trei ani.

Nu s-a străduit îndeajuns. În perioadă de criză economică el vrea să lenevească. Vrea doar să stea. Să bea o bere şi să stea.

„Aş fi măturat cu el pe jos”, mi-a spus cel mai bun prieten al nostru.

„Oamenii nu ştiu cum să ţină mai bine cu dinţii de job şi el îşi bagă picioarele.”

„Nu te străduieşti niciodată”, îi spun eu. Aş vrea să fiu mai rea. Ce l-aş mai muşca!

„Nu te-ai implicat deloc! Aştepţi ca totul să-ţi vină de-a gata!”

„Din cauza crizei mondiale, trebuie să disponibilizăm nişte oameni. Ne pare rău că eşti printre ei. Începând de mâine eşti liber să-ţi cauţi de lucru. Poţi să te duci oriunde. Nu îţi vom impune restricţii”, i-au spus şefii.

Tipa de la HR i-a întins mâna. Nu era atât de nouă în firmă, poate chiar mai veche decât el, dar până atunci nu se ivise prilejul. „Mă bucur să te cunosc. Numele meu este Mihaela.” „Dacă îţi dai tu demisia, îţi plătim o lună jumate de acum încolo. Dacă nu, te vom da afară, şi nu vom putea să-ţi dăm decât jumate de salariu. Nu are sens să te încurci cu procese, chestii de-astea. Vei cheltui o grămadă de bani şi timp, degeaba. Noi nu pierdem niciodată.”

Eu iubesc munca. Am învăţat de mică.

Meseria e brăţară de aur. Cine nu munceşte, nu are. Nu sta, că stai degeaba. Trebuie să te descurci singură, că nici pe noi nu ne-a ajutat nimeni. Nu există câştig fără muncă. Fereşte-te de banii nemunciţi. Să nu-ţi fie ruşine de muncă. Nu există meserie ruşinoasă.

O femeie cu mâinile ocupate este mai puţin vulnerabilă. Să nu stai niciodată la mâna bărbatului.

Chiar şi când stau fac ceva.

Creierul meu este mereu disponibil.

from Spaţiu privat (Bucharest: Cartea Românească, 2009).

Share this Poem with your co-workers or friends