2009

acasă…

Acasă este locul cel mai important din lume.
Este locul unde poţi să fii aşa cum eşti, să-ţi petreci timpul
aşa cum vrei.
Uită-te în jurul tău. Pe pereţi. În cutii. Pe rafturi.

18 metri pătraţi…

18 metri pătraţi. 25 metri pătraţi. 46 metri pătraţi. locuinţe perfecte. imaginate la milimetru.

Nu sunt neapărat cumpărător. Nu mă pot numi cumpărător. Nu îmi doresc să devin proprietarul unui obiect sau al altuia. Nu închid ochii doar pentru a vedea cum s-ar potrivi asta sau asta la mine. Nu există la mine. Rareori se întâmplă să cumpăr ceva. Rareori se întâmplă să-mi doresc ceva mai mult decât să mă alătur armatei de cumpărători adevăraţi şi să mărşăluiesc alături de ei dintr-o locuinţă într-alta. Sunt toate confortabile, unite de o palmă de parchet şi de un covoraş etno. În jurul meu se vorbeşte despre bunul gust nordic. Ştiu asta: siguranţă şi introduceţi codul pin. Mă trântesc în fotolii, în canapele, mă bag în câte un pat desfăcut. E voie. Libertatea arată aşa.

Din farfuria cu mâncare colorată îmi aleg un fir de sparanghel lung şi fără memorie, mi-l vâr în nas.

spaţiu vital

nu-mi place poezia.
nu-mi place carnea de porc.
nu sunt mulţumită de jobul meu
de viaţa mea
de iubitul meu.
nu am speranţă de viaţă
nu am planuri de viitor.
nu vreau casă
nu vreau maşină
nu vreau copii
nu mă entuziasmez.
nu-mi doresc prieteni pe viaţă
nu-mi doresc vacanţe exotice
nu-mi doresc să rămân în memoria voastră.

nu-mi place poezia.
nu fac nimic din ce nu am chef.
nu-mi pasă dacă şi când te rănesc
nu sprijin programele sociale
nu merg la vot
nu mi-e frică de moarte.
nu dau doi bani pe viaţa aurolacilor.
nu dau doi bani pe viaţa mea.
şi în general nu îmi place
şi nu îmi doresc nimic.
doar un spaţiu în care să mă aud
cum inspir şi expir. atât.

o cameră de hotel…

o cameră de hotel. e tot ce îţi trebuie. o cameră aseptică. cu aşternutul perfect neted. cu baie impecabilă. cu colţul hârtiei igienice îndoit. cu măsuţă de cafea. cu noptiere. cu veioze. o cameră de hotel. un showroom de la ikea.

în fiecare casă…

În fiecare casă există câte un colţ din ăla în care nu ai cum să ajungi.
în care nu intră nici peria subţire şi ascuţită a aspiratorului, nici vârful măturii.
scame, fire lungi de păr, pânze de păianjen translucide, rotocoale de praf,
câte o agrafă de prins foile şi-un elastic de păr, bucăţele de hârtie, un păianjen. toate astea sunt acolo, cu viaţa lor proprie. cu orizontul lor de aşteptare.
tot ce vreau să uit şi nu pot e ghemuit acolo, între dulapul de haine şi perete.
de obicei, mă port ca şi cum colţul ăsta nici n-ar exista. de obicei, nu socotesc
câte bacterii se adună acolo, câţi germeni patogeni, nu mă gândesc că ascunsă în praf stă pitită hepatita c, aşteptând momentul potrivit să-mi sară la gât.
nu e casa mea din reviste, e tot ce pot spune acum.

Orgasm

problema obţinerii unui orgasm e la fel de generală precum criza economică.
– un preludiu insuficient de lung
– ca şi cum ai fi ultima găină
– limba degetele
ce vor femeile cu adevărat în pat:
– şmecherii
– un somn bun
la sfârşitul zilei dacă vrei să ai un orgasm cea mai potrivită persoană pentru asta eşti tu însuţi. e mult mai simplu s-o faci singur. ca şi cum ai bea o cană de ceai. cea mai bună metodă să scapi de stres:
„sunt la computer am mult de lucru nu se mai termină mă opresc mă masturbez am un orgasm oau! înapoi la treabă”

activează prin apel gratuit la *427#

– pentru că majoritatea bărbaţilor sunt inutili
– pentru că sunt mai rezistente
– pentru că aşa este mai plăcut şi nu au perioada refractară

Give me cancer!

La radio, unde am un al doilea job, o dată la două săptămâni cineva moare de cancer.
la poartă îi văd poza, traversată de o banderolă neagră, aşezată pe o măsuţă de cafea cu nişte flori în faţă.
un buchet de imortele galbene, aceleaşi pentru toate pozele.
întotdeauna sunt acolo şi cei câţiva care îşi aduc aminte de mort.
îşi spun unul altuia cu acea satisfacţie pe care o ai când ţi se confirmă o bănuială: „cancer”!, urmat de un nţâit şi o bâţâială din cap.
patru cincimi din persoanele decedate au avut cancer.
la sân. prostată. tumoră pe creier. la colon. la plămâni. al esofagului. ciroză
leukemia. care nu este numele unei formaţii de rock industrial.
colecţionez fundiţe minimaliste, în nuanţe de roşu, de la tot atâtea fundaţii
care se ocupă cu prevenirea. Give me cancer!
Acum vreo cinci ani mi s-au inflamat nişte ganglioni.
Doctorul mă punea să aleg între cancer şi sida.
AIDS. ADIDAS prescurtat.
Nu-mi dădeam seama ce ar putea fi mai rău.
văzusem philadelphia de vreo cinci ori
şi AIDS începuse să mi se pară foarte stylish.
dar asta însemna să recunosc că am făcut sex neprotejat
cu parteneri multipli.
m-am întors la cancer.
cercetătorii americani muncesc peste program pentru a descoperi
posibile remedii împotriva lui.
televiziunile din românia organizează periodic teledonuri pentru a strânge bani cu care să vindece vreo vedetă, mai mare sau mai mică.
asta se vede în suma de bani de la sfârşit.
revistele glossy mă învaţă cu să-mi palpez sânii imediat după ciclu
şi să-mi fac un papanicolau o dată pe an pentru a identifica un eventual cancer cervical.
„după o îndelungată şi grea suferinţă” – asta înseamnă cancer.
„ras în cap” – asta înseamnă chimioterapie şi chimioterapia înseamnă cancer.
„boală misterioasă” – asta înseamnă cancer.
cancerul nu este subiect pentru poezie şi nu e subiect în general.
chiar dacă dau delete, el tot va rămâne aici.

Crisis

El a rămas fără job. A doua oară în trei ani.

Nu s-a străduit îndeajuns. În perioadă de criză economică el vrea să lenevească. Vrea doar să stea. Să bea o bere şi să stea.

„Aş fi măturat cu el pe jos”, mi-a spus cel mai bun prieten al nostru.

„Oamenii nu ştiu cum să ţină mai bine cu dinţii de job şi el îşi bagă picioarele.”

„Nu te străduieşti niciodată”, îi spun eu. Aş vrea să fiu mai rea. Ce l-aş mai muşca!

„Nu te-ai implicat deloc! Aştepţi ca totul să-ţi vină de-a gata!”

„Din cauza crizei mondiale, trebuie să disponibilizăm nişte oameni. Ne pare rău că eşti printre ei. Începând de mâine eşti liber să-ţi cauţi de lucru. Poţi să te duci oriunde. Nu îţi vom impune restricţii”, i-au spus şefii.

Tipa de la HR i-a întins mâna. Nu era atât de nouă în firmă, poate chiar mai veche decât el, dar până atunci nu se ivise prilejul. „Mă bucur să te cunosc. Numele meu este Mihaela.” „Dacă îţi dai tu demisia, îţi plătim o lună jumate de acum încolo. Dacă nu, te vom da afară, şi nu vom putea să-ţi dăm decât jumate de salariu. Nu are sens să te încurci cu procese, chestii de-astea. Vei cheltui o grămadă de bani şi timp, degeaba. Noi nu pierdem niciodată.”

Eu iubesc munca. Am învăţat de mică.

Meseria e brăţară de aur. Cine nu munceşte, nu are. Nu sta, că stai degeaba. Trebuie să te descurci singură, că nici pe noi nu ne-a ajutat nimeni. Nu există câştig fără muncă. Fereşte-te de banii nemunciţi. Să nu-ţi fie ruşine de muncă. Nu există meserie ruşinoasă.

O femeie cu mâinile ocupate este mai puţin vulnerabilă. Să nu stai niciodată la mâna bărbatului.

Chiar şi când stau fac ceva.

Creierul meu este mereu disponibil.

Live cooking

Indiferent cum sunteţi – maremicmaiasprumaiblând –
vreau să vă fluturaţi degetele!
claudiu crulic a murit de foame într-o închisoare din
---cracovia.
până atunci lucarse într-un service meşterea pe sub
---maşini
strângea şi desfăcea şuruburi, schimba uleiuri, repara tobe
şi transmisii, chestii de-astea care se fac într-un service
---auto.
Degetele, vă rog, degeţelele!
claudiu crulic a fost acuzat de furt şi închis.
muncea şi trăia ilegal în polonia şi firesc că nu l-a
---crezut nimeni când a
susţinut că în perioada furtului era în italia. Aşa că a
intrat în
greva foamei. Degetele, doamnelor şi domnilor!
se aştepta să rezolve ceva, dar nu s-o rezolve chiar de tot.
şi-a meşterit un calendar. Puteţi vedea aici, cu galben,
---zilele în
care a încetat să bea apă! Şi mai jos puteţi observa
---greutatea sa
zilnică! Perfect, la început avea 69 de kilograme, a
---ajuns la 34!
Degetele, nu văd degetele!
atunci a murit. Acum vreau să vă pregătiţi furculiţele!
Furculiţele, doamnelor şi domnilor!