2009

Anotación a kitch

A Pere Gimferrer

La belleza es dolor. Y el dolor es belleza
y ni uno ni otro se pueden resistir.
Sobrepasan los dos las medidas del hombre:
se sienten para siempre, pero sólo una vez.
Un instante perpetuo los contiene
y, de pronto, sin más, se manifiestan
en el perfecto orden de las cosas
que mueve y origina su incomprensible acción.
No es un centro decible ni un objeto pensable:
la belleza gira sobre sí misma
como sobre sí mismo gira siempre el dolor.
No son iguales porque se diferencian
y en su coro de ángeles terribles
resuena, batida por las alas de lo informe,
la duda sobre cuál de los dos hay que elegir.
Una sangre invisible ensucia los espíritus
y el oro de los cuerpos nunca se llega a ver:
su luz florece siempre
al otro lado de los falsos espejos
que son los que devuelven
la imagen más exacta de la realidad.
Lo que miramos es un trampantojo
de algo que, aun estando dentro de nosotros,
se sitúa siempre más allá.
Es la verdadera esencia de las cosas
y refleja lo que las hace ser:
la dolorosa sensación de pérdida
que suena en la centrífuga visión de su fluir.
Aquello que se escucha no se oye: se siente.
Y aquello que se siente ya deja de existir.
Es el dolor de ser lo que allí se renueva
y es la propia vida lo que allí llega a ser.
El mármol de las cosas conoce lo terrible
como nosotros mismos conocemos
la crueldad del hecho de vivir.
Sólo porque morimos podemos soportarlo.
Dolor y belleza hacen que sea así.

Te recuerdo la luz

Te recuerdo la luz,
y eres un haz
y una piedra de lluvia
golpeando en los cristales
de la memoria.
Y también la gota
y el gorrión
sobre el alféizar.
Te recuerdo la luz
en que se estrella
de nuevo
la noche.
Y no hay nubes aquí,
como siempre,
sólo luz.

acasă…

Acasă este locul cel mai important din lume.
Este locul unde poţi să fii aşa cum eşti, să-ţi petreci timpul
aşa cum vrei.
Uită-te în jurul tău. Pe pereţi. În cutii. Pe rafturi.

18 metri pătraţi…

18 metri pătraţi. 25 metri pătraţi. 46 metri pătraţi. locuinţe perfecte. imaginate la milimetru.

Nu sunt neapărat cumpărător. Nu mă pot numi cumpărător. Nu îmi doresc să devin proprietarul unui obiect sau al altuia. Nu închid ochii doar pentru a vedea cum s-ar potrivi asta sau asta la mine. Nu există la mine. Rareori se întâmplă să cumpăr ceva. Rareori se întâmplă să-mi doresc ceva mai mult decât să mă alătur armatei de cumpărători adevăraţi şi să mărşăluiesc alături de ei dintr-o locuinţă într-alta. Sunt toate confortabile, unite de o palmă de parchet şi de un covoraş etno. În jurul meu se vorbeşte despre bunul gust nordic. Ştiu asta: siguranţă şi introduceţi codul pin. Mă trântesc în fotolii, în canapele, mă bag în câte un pat desfăcut. E voie. Libertatea arată aşa.

Din farfuria cu mâncare colorată îmi aleg un fir de sparanghel lung şi fără memorie, mi-l vâr în nas.

spaţiu vital

nu-mi place poezia.
nu-mi place carnea de porc.
nu sunt mulţumită de jobul meu
de viaţa mea
de iubitul meu.
nu am speranţă de viaţă
nu am planuri de viitor.
nu vreau casă
nu vreau maşină
nu vreau copii
nu mă entuziasmez.
nu-mi doresc prieteni pe viaţă
nu-mi doresc vacanţe exotice
nu-mi doresc să rămân în memoria voastră.

nu-mi place poezia.
nu fac nimic din ce nu am chef.
nu-mi pasă dacă şi când te rănesc
nu sprijin programele sociale
nu merg la vot
nu mi-e frică de moarte.
nu dau doi bani pe viaţa aurolacilor.
nu dau doi bani pe viaţa mea.
şi în general nu îmi place
şi nu îmi doresc nimic.
doar un spaţiu în care să mă aud
cum inspir şi expir. atât.

o cameră de hotel…

o cameră de hotel. e tot ce îţi trebuie. o cameră aseptică. cu aşternutul perfect neted. cu baie impecabilă. cu colţul hârtiei igienice îndoit. cu măsuţă de cafea. cu noptiere. cu veioze. o cameră de hotel. un showroom de la ikea.

în fiecare casă…

În fiecare casă există câte un colţ din ăla în care nu ai cum să ajungi.
în care nu intră nici peria subţire şi ascuţită a aspiratorului, nici vârful măturii.
scame, fire lungi de păr, pânze de păianjen translucide, rotocoale de praf,
câte o agrafă de prins foile şi-un elastic de păr, bucăţele de hârtie, un păianjen. toate astea sunt acolo, cu viaţa lor proprie. cu orizontul lor de aşteptare.
tot ce vreau să uit şi nu pot e ghemuit acolo, între dulapul de haine şi perete.
de obicei, mă port ca şi cum colţul ăsta nici n-ar exista. de obicei, nu socotesc
câte bacterii se adună acolo, câţi germeni patogeni, nu mă gândesc că ascunsă în praf stă pitită hepatita c, aşteptând momentul potrivit să-mi sară la gât.
nu e casa mea din reviste, e tot ce pot spune acum.

Orgasm

problema obţinerii unui orgasm e la fel de generală precum criza economică.
– un preludiu insuficient de lung
– ca şi cum ai fi ultima găină
– limba degetele
ce vor femeile cu adevărat în pat:
– şmecherii
– un somn bun
la sfârşitul zilei dacă vrei să ai un orgasm cea mai potrivită persoană pentru asta eşti tu însuţi. e mult mai simplu s-o faci singur. ca şi cum ai bea o cană de ceai. cea mai bună metodă să scapi de stres:
„sunt la computer am mult de lucru nu se mai termină mă opresc mă masturbez am un orgasm oau! înapoi la treabă”

activează prin apel gratuit la *427#

– pentru că majoritatea bărbaţilor sunt inutili
– pentru că sunt mai rezistente
– pentru că aşa este mai plăcut şi nu au perioada refractară

Give me cancer!

La radio, unde am un al doilea job, o dată la două săptămâni cineva moare de cancer.
la poartă îi văd poza, traversată de o banderolă neagră, aşezată pe o măsuţă de cafea cu nişte flori în faţă.
un buchet de imortele galbene, aceleaşi pentru toate pozele.
întotdeauna sunt acolo şi cei câţiva care îşi aduc aminte de mort.
îşi spun unul altuia cu acea satisfacţie pe care o ai când ţi se confirmă o bănuială: „cancer”!, urmat de un nţâit şi o bâţâială din cap.
patru cincimi din persoanele decedate au avut cancer.
la sân. prostată. tumoră pe creier. la colon. la plămâni. al esofagului. ciroză
leukemia. care nu este numele unei formaţii de rock industrial.
colecţionez fundiţe minimaliste, în nuanţe de roşu, de la tot atâtea fundaţii
care se ocupă cu prevenirea. Give me cancer!
Acum vreo cinci ani mi s-au inflamat nişte ganglioni.
Doctorul mă punea să aleg între cancer şi sida.
AIDS. ADIDAS prescurtat.
Nu-mi dădeam seama ce ar putea fi mai rău.
văzusem philadelphia de vreo cinci ori
şi AIDS începuse să mi se pară foarte stylish.
dar asta însemna să recunosc că am făcut sex neprotejat
cu parteneri multipli.
m-am întors la cancer.
cercetătorii americani muncesc peste program pentru a descoperi
posibile remedii împotriva lui.
televiziunile din românia organizează periodic teledonuri pentru a strânge bani cu care să vindece vreo vedetă, mai mare sau mai mică.
asta se vede în suma de bani de la sfârşit.
revistele glossy mă învaţă cu să-mi palpez sânii imediat după ciclu
şi să-mi fac un papanicolau o dată pe an pentru a identifica un eventual cancer cervical.
„după o îndelungată şi grea suferinţă” – asta înseamnă cancer.
„ras în cap” – asta înseamnă chimioterapie şi chimioterapia înseamnă cancer.
„boală misterioasă” – asta înseamnă cancer.
cancerul nu este subiect pentru poezie şi nu e subiect în general.
chiar dacă dau delete, el tot va rămâne aici.