2015

Animal Planet

Mai nevinovată, dar nu nevinovată,
În acest univers în care
Înseși legile firii hotărăsc
Cine trebuie să ucidă pe cine
Și cel ce ucide mai mult este rege:
Cu ce admiraţie este filmat
Leul placid și feroce sfârtecând căprioara,
Iar eu, închizând ochii sau televizorul,
Am senzaţia că particip la crimă mai puţin,
Deși știu că-n opaiţul vieţii
Trebuie pus mereu sânge,
Sângele altuia.

Mai nevinovată, dar nu nevinovată,
Am stat la masă cu vânători,
Deși îmi plăcea să mângâi urechile lungi
Și mătăsoase ale iepurilor
Asvârliţi, ca pe un catafalc,
Pe faţă de masă brodată.
Vinovată, chiar dacă nu eu apăsam pe trăgaci,
Ci-mi astupam urechile,
Oripilată de zgomotul morţii
Și de mirosul sudorii neruşinate a celor ce-au tras

Mai nevinovată, dar nu nevinovată,
Totuși mai nevinovată decât tine,
Autorul acestei perfecţiuni fără milă,
Care ai hotărât totul
Și apoi m-ai învăţat să întorc și celălalt obraz.

Stăpânul morii

Din ce e făcut praful
Pe care el îl lasă pe lucruri,
Atât de fin încât aproape de nevăzut,
Dublându-le doar, cu o aureolă de umbră, conturul?
Unde e moara care macină tot ce dispare
Producând această pulbere de nefiinţă
Ca un polen care se lipește pe degete
Când vrei să mai mângâi ceva din trecut?
Sau nu cumva chiar el este cel mărunţit,
Ca să nu se observe când dispare
Și nimeni să nu își aducă aminte
În ce constă diferenţa
Între îngheţul finit
Și veșnicia fierbinte?
Dar atunci cine este stăpânul morii în care
Moartea nu-i decât o biată manipulare?

Ce greu e să mângâi

Ce greu e să mângâi un înger pe aripi!
Oricât de apropiat, el se fereşte de-atingere
De teamă că ai putea să îl prinzi,
Se roteşte, revine, fâlfâie abia auzit,
E singurul sunet de care-i în stare.
Ei, îngerii, nu ştiu vorbi,
Cuvintele sunt nepotrivite
Ca să-i exprime,
Mesajul lor mut e prezenţa.
Felul în care se-apropie
Să te cuprindă cu aura,
Dar imediat se îndepărtează,
Speriaţi de intimitate,
Protectori, dar nu familiari,
Lăsând mereu o distanţă prin care
Cuvintele mele se târâie ca să-i ajungă,
Fără să ştie dacă
Nu sunt prea slabe să le-atingă auzul.
Ce handicap al credinţei:
Să nu ştii dacă eşti auzit, nici dacă auzi
Şi din toate simţurile să rămână doar visul tactil
De-a mângâia, fără să-l sperii, un înger pe aripi...

Povestea din calendar

Încă nu eram,
Numai tu ştiai că voi fi.
Şi totuşi ai fixat Bunăvestirea
Fără să mă întrebi.
Sau, poate, n-ai fost nici tu întrebată?
Ai fost şi tu pusă
În faţa faptului împlinit?
La urma urmei,
Ce-aş fi putut hotărî
Înotând în lichidul amniotic,
Iubind
Haina de carne fierbinte
Care se pregătea să mă dezbrace,
Să mă azvârle în lume
Gol,
Învelit ca-ntr-o placentă-n poveste...
Spune drept: ţi-era frică de mine?
De felul ameninţător în care creşteam
În adâncul tău, înlocuindu-te?
De frică ai hotărât
Să pui între tine şi mine
Povestea din calendar?

Vânătoare în timp

Simt că sunt pradă
Dar nu ştiu cui,
Căci aripa şi ghiara ce coboară
Asupra mea,
Înlănţuindu-mă cu umbra
Mult înainte de a mă atinge,
N-au nume,
Doar răcoarea le desenează-n aer
Ameninţarea care se apropie
Cu voluptatea crudă a lentorii.

Ştiu că salvarea e exclusă, dar
Nu ştiu ce-ar însemna salvarea.
De-ncerc sa fug, umbra şi ea se mută,
Mulându-se pe orizontul meu ca norii,
Feroce şi aproape protectoare-n grija
De-a nu ma pierde, pradă altcuiva.

În aşteptare, confundând fiorii,
Spaima se-amestecă placut cu taina
A carei dezlegare mi-e destin:
Am de trait până găsesc răspunsul
Un timp egal cu timpul vânatorii
În care ştiu că-s prada, cel putin.

Biserici închise

Ca nişte case cu proprietarul plecat
Fără să spună pe cât timp,
Fără să lase adresa.
În jurul lor oraşul
Roteşte tramvaie şi biciclete,
Claxoane, reclame,
Locuitorii grăbiţi
Vând şi cumpără, vând şi cumpără,
Mănâncă în mers
Şi, din când în când, obosiţi,
Se opresc să bea o cafea
La o măsuţă pe trotuarul
De lângă o catedrală din secolul XI,
Pe care o privesc fără să o vadă,
Pentru că vorbesc la telefon
Si fără să se întrebe
Cine este cel ce a locuit cândva
Într-o casă atât de mare.

Pe role

Ei trec pe role
Cu căştile bubuind la urechi,
Cu ochii fixati pe monitoare,
Fără să observe frunzele care cad,
Păsările care pleacă,
Ei trec pe role
Şi peste ei trec rulând anotimpurile
Vieţilor lor
Şi anii, şi veacurile,
Fără să înţeleagă despre ce este vorba.
Ei trec pe role
Printre umbre ale realităţii
Despre care cred că există
Şi printre personaje care li se par oameni,
Mecanisme
Create de alte mecanisme
După chipul si asemanarea acestora,
În timp ce Dumnezeu
Coboară printre ei
Şi învaţă să meargă pe role
Ca să îi poata salva.

Chihlimbar

Uitând de lume și uitând de mine,
Simt cum singurătatea mă umple ca o miere
Curgând în vasul ce i se cuvine
Pentru c-o soarbe și o cere.

Sacri sunt fagurii din care curge
Aurul ei pe viața-mi de apoi,
Când limpedea-ți pedeapsă, Demiurge,
Mă înfășoară-n dulcele noroi.

Dar voluptate-i chinul, nu calvar
Şi îmi aduc de mine-aminte
Ca de o gâză prinsă-n chihlimbar,
În cripta luminoasă de cuvinte.

Joc

Sunt ani de când cred
Că marea nenorocire a oamenilor
Este că sunt prea mulţi pe pământ.
Şi totuşi, îmi place să mă joc cu copiii,
Cu plăcerea ambiguă,
Aproape perversă,
Pe care trebuie să o aibă cei ce îngrijesc
Puii de lei sau de tigri
Ca şi cum ar fi nişte pui de pisici,
Uitând că va veni un moment când
Jocul va trebui să înceteze,
Un moment pe care-l amână mereu
Ca într-o ruletă rusească.

Mă joc cu copiii care vor deveni adulţi
Încercând să amân clipa
Când le va face plăcere să mă sfâşie,
Deveniţi adulţi,
Tot mai adulţi,
Tot mai mulţi,
În timp ce eu rămân singură în copilărie.

Rugăciune

Dumnezeu al libelulelor, al fluturilor de noapte,
Al ciocârliilor şi al bufniţelor,
Dumnezeu al râmelor, al scorpionilor
Şi al gândacilor de bucătărie,
Dumnezeu care i-ai învăţat pe fiecare altceva
Şi ştii dinainte tot ce i se va întâmpla fiecăruia,
Aş da orice să înţeleg ce-ai simţit
Când ai stabilitit proporţiile
Otrăvurilor, culorilor, parfumurilor,
Când ai aşezat într-un cioc cântecul
Şi în altul croncănitul,
Şi-ntr-un suflet crima şi în altul extazul,
Aş da orice, mai ales, să ştiu dacă ai avut remuşcări
Că pe unii i-ai făcut victime şi pe alţii călăi,
Egal de vinovat faţă de toţi
Pentru că pe toţi i-ai pus
În faţa faptului împlinit.
Dumnezeu al vinovăţiei de a fi hotarât singur
Raportul între bine şi rău,
Balanţa menţinută cu greu în echilibru
De trupul însângerat
Al fiului tău care nu-ţi seamănă.